Comisia Electorală Centrală continuă numărătoarea voturilor. Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 2 octombrie trebuie comunicate cel târziu joi, 06 octombrie, însă acest lucru s-ar putea întâmpla mai devreme, a declarat reprezentantul Comisiei, Tsvetozar Tomov. Atunci va fi comunicată cu exactitate și prezența la vot. În zilele următoare se vor prelucra din nou procesele-verbale, după care se vor compara rezultatele obținute.
Conform datelor din acest moment, numărul celor care au votat este sub 2,5 milioane de persoane, ceea ce reprezintă cea mai slabă prezență la vot de la toate alegerile desfășurate din 1989 încoace.
Astăzi, Institutul Național de Statistică din Bulgaria a anunțat datele recensământului din 2021, conform căruia populația Bulgariei s-a micșorat cu 844 000 de locuitori. Anunțarea acestor cifre mai devreme, ar fi influențat desfășurarea alegerilor, în condițiile în care, a precizat Tsvetozar Tomov, repartizarea mandatelor electorale se face în baza rezultatelor obținute la ultima numărătoare a populației.Bulgaria nu are o politică națională coerentă în materie de refugiați, în ciuda fluxurilor continue de migranți, a afirmat miercuri vicepreședinta Iliana Iotova, solicitând instituția principală să coordoneze eforturile de integrare. Vorbind la o masă..
„Bulgaria rămâne un susținător ferm al eforturilor Ucrainei de a obține o pace justă și durabilă, care să garanteze suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia”, a declarat ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev la deschiderea celei de-a..
Cu sloganul „Nu divizării lucrătorilor! Da veniturilor mai mari!”, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) a organizat un protest în fața intrării pentru membri a Adunării Naționale. Demonstrația a avut loc înaintea celei de-a doua..