Atunci când suntem împinși să urmăm o cale personală, întorsăturile, virajele și căile de salvare nu numai că dau viață intenției noastre inițiale, dar o și localizează în spațiul mai larg al evenimentelor interconectate, al conexiunilor mentale și al ideilor. Un mono-spectacol de autor, prezentat recent la Roma, a pus în lumina reflectoarelor două femei - reprezentante ale unor generații și naționalități diferite, a căror poveste de viață este trăită și astăzi. 

"Jurnalul de război mi-a venit la propriu prin intuiție", spune Silvia Stanoeva. Actrița nu va uita niciodată acel 12 octombrie 2021, când, pentru a-și descătușa fantezia înainte de un spectacol, a scris un text spontan pe o bucată de hârtie.

"Imaginea unei femei care rătăcește într-un parc, care este febrilă, care merge singură în întuneric, care ascunde niște provizii", își amintește ea, "A apărut și imaginea unui bărbat și, treptat, lucrurile s-au schimbat. Intriga este despre călătoria personală a Elenei Mosier, care a trăit în Parisul ocupat de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Povestea ei se împletește cu cea a unei Elena contemporane, o scriitoare care, după trauma personală a abandonului, începe să-și descrie viața într-o carte. Elena Panayotova a găsit notițele predecsoarei ei, ca să spunem așa, la o vânzare de casă din Rotterdam."

În one-woman show-ul său, Silvia Stanoeva dezvăluie natura multifațetată a războiului, care, asemenea unui monstru cu numeroase tentacule, pătrunde în viața umană pe mai multe niveluri diferite. "Războiul este în interiorul nostru, războiul este și în jurul nostru - când omul trebuie să lupte, și uneori chiar să lupte pentru dreptul său de a exista", subliniază ea.

"Cea mai importantă temă este despre felul în care războiul ne schimbă, care este rolul femeii în această situație", continuă actrița, "Dar poate că tema care m-a preocupat cel mai mult în acel moment a fost despre cum să susținem viața. Pentru că avem o responsabilitate față de această viață, am venit aici nu doar pentru a trăi clipa, așa cum se spune acum, ci poate și pentru a lăsa ceva în urmă. Mai există și o altă temă personală - libertatea nu este ceva ce cineva ne va da, ci, în fiecare zi, chiar și în țări aparent foarte pașnice și așezate, trebuie să ducem lupte pentru a ne afirma că existăm."

Când Silvia Stanoeva a scris textul pentru spectacolul său individual, războiul din Ucraina nu izbucnise încă. Astăzi, ea spune că analogia este inevitabilă. De aceea, ca și Elena din Parisul din al Doilea Război Mondial, există și Elena contemporană din Ucraina.

"Într-o situație de război, probabil că există diferite Elene", spune Silvia Stanoeva, "Ceea ce le leagă pe aceste două femei este patriotismul, un sentiment de onoare și mândrie, un sentiment de datorie și misiune, un sentiment că nu poți suporta ca cineva să intre în granițele tale, să-ți profaneze casa, care într-o zi ar trebui să fie mormântul tău, așa cum spunea Charles de Gaulle în timpul Rezistenței franceze. Se întâmplă o mare deblocare - devii conștient de tine însuți și îți descoperi misiunea de a te proteja."

Silvia Stanoeva locuiește de nouă luni la Roma, unde își caută locul profesional, în special în lumea cinematografiei. În cariera sa de până acum, se remarcă participarea la spectacolul "Nirvana", pentru care a fost premiată la un festival de teatru din China, precum și în producția "Claire&Madame&Solange", care i-a adus premiul bulgar "Icarus" la categoria "Debut", dar și rolul Beba din scurtmetrajul "Shhhh... cântă-mi", în regia lui Andrei Volkașin și primul ei mono-spectacol original - "33". Urmează să prezinte "Jurnal de război" publicului bulgar din mai multe țări, iar între timp participă la audiții pentru a-și îndeplini visul și a se stabili în Italia.

"Aceasta este bătălia mea - vreau ca ea să mă ducă la posibilitatea de a mă realiza ca actriță - este categorică Silvia Stanoeva - Pentru mine ar însemna o fericire totală - să pot juca, să fiu acceptată, să fiu mereu la un nivel, să descopăr lucruri noi. Și, de asemenea, pentru a deveni mai puternică - atât ca persoană, cât și ca artist."

Fotografii: arhiva personală