Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Cetățenii Capitalei vor sărbători Ziua Europei cu spectacolul cartografic tridimensional "Împreună"

Foto: europarl.europa.eu

Ziua Europei va fi sărbătorită în această seară cu un spectacol de cartografiere video tridimensională "Împreună" pe fațada Muzeului Regional de Istorie din Sofia. Protagonistul principal vor fi spectatorii, care vor fi îndemnați să creadă în forțele proprii și să își folosească potențialul. Inteligența artificială va juca rolul unui narator, subliniind rolul omului și importanța valorilor umane universale. În timpul spectacolului vor alterna proiecții în limbile bulgară și engleză, care vor începe la ora 21.15 și vor dura până la miezul nopții. "Împreună" va fi transmis în direct pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube al Parlamentului European din Bulgaria.

În cursul zilei de astăzi, președintele Rumen Radev și vicepreședintele Iliana Iotova vor participa la o ceremonie în cadrul căreia drapelul Uniunii Europene va fi arborat în fața instituției prezidențiale. De asemenea, ei vor depune flori la Monumentul Soldatului Necunoscut din Sofia cu ocazia celei de-a 78-a aniversări a victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial. Șeful statului va primi, de asemenea, garda de onoare a Gărzii Naționale.

De Ziua Europei, Asociația pentru dezvoltarea sportului bulgar a organizat pentru al doilea an consecutiv o sărbătoare sportivă pentru cei mai tineri. Copiii cu vârsta de până la 7 ani vor juca zumba și jocuri sportive, precum și vor cunoaște o aplicație de realitate virtuală care prezintă marea familie a Uniunii Europene într-un mod interactiv. Evenimentul este susținut de mai multe școli duminicale atașate bisericilor ortodoxe, de o companie tetral și de Asociația pentru Alergii și Boli Pulmonare, precum și de voluntari de la școlile metropolitane și de la Academia Națională de Sport.

Toate centrele regionale au pregătit un program festiv pentru Ziua Europei, care se va încheia în multe locuri cu concerte. La Ruse, sub bagheta marelui dirijor Emil Tabakov, va fi interpretată Simfonia a IX-a de Beethoven, din care face parte și imnul european "Odă bucuriei". La Varna va avea loc un concert-spectacol "Tradiții în ritm și creativitate", iar la Shumen va avea loc concertul "Noaptea muzicii europene și mondiale" al Orchestrei orășenești de suflători "Mihail Bikov".



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sofia comemorează victimele Holodomorului

Cetățeni, personalități publice și reprezentanți ai vieții politice au adus un omagiu victimelor Holodomorului din 1932-1933 în cadrul unei slujbe comemorative la Biserica Sf. Nedelea (Sf. Duminică), a raportat BGNES. Printre cei prezenți pentru a cinsti..

publicat în 21.11.2025 la 17:45

Parchetul European investighează fraude cu subvenții agricole în Bulgaria

În cadrul unei anchete conduse de Parchetul European (EPPO) la Sofia, poliția a efectuat săptămâna aceasta mai multe percheziții și confiscări pe baza suspiciunii de fraudă cu subvenții agricole din partea UE, a raportat BTA, citând informații publicate..

publicat în 21.11.2025 la 16:15
Viosa Osmani

Evoluții în Balcani

Kosovo se îndreaptă spre alegeri anticipate după nouă luni de încercări eșuate de formare a unui guvern Președintele Kosovo, Vjosa Osmani, a dizolvat Parlamentul, relatează Koha Ditore. Decizia a fost luată după ce cabinetul propus de Glauk..

publicat în 21.11.2025 la 14:45