Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

PP-DB, GERB și DPS au convenit asupra programului legislativ

Kiril Petkov
Foto: BGNES

Principalul obiectiv al actualei sesiuni plenare va fi reprezentat de 13 proiecte de lege legate de Planul de redresare și sustenabilitate, Schengen și zona Euro, a declarat copreședintele formațiunii "Continuăm schimbarea", Kiril Petkov. 

Potrivit acestuia, PP-DB, GERB și DPS au ajuns la un acord cu privire la principalele priorități legislative, printre care se numără adoptarea Legii anticorupție și confiscarea bunurilor dobândite ilegal, a legislației împotriva spălării banilor și a modificărilor la Legea sistemului judiciar, cu privire la posibilitatea investigării procurorului general. 

"Dacă toate partidele dau dovadă de disciplină, vom urmări aceste priorități, astfel încât, înainte de a intra în alegerile locale, toate acestea să fie finalizate și vom ști că Bulgaria și-a îndeplinit angajamentele pentru acest an, față de partenerii externi și față de alegătorii noștri", a mai spus deputatul. /DC



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

După tensiuni în „triunghiul puterii”, bugetul pentru 2026 a fost înghețat

Cu câteva minute înainte ca Adunarea Națională să înceapă a doua și ultima lectură a bugetului de stat pentru 2026, liderul celei mai mari forțe parlamentare, GERB-SDS, Boiko Borisov, a oprit procedura, returnând proiectul de lege pentru revizuire cu..

publicat în 27.11.2025 la 14:45

Întreprinderile de stat vor combate corupția prin introducerea unui „responsabil cu integritatea”

Parlamentul bulgar a introdus o nouă obligație pentru întreprinderile de stat: implementarea unor sisteme de gestionare a riscului de corupție, care includ desemnarea unui responsabil cu integritatea.  Măsura este recomandată de Organizația pentru..

publicat în 27.11.2025 la 12:30

Bulgaria se confruntă cu ploi abundente și temperaturi mai scăzute

Joi, temperaturile minime vor varia între 3° și 19°C, în zonele estice ajungând la 15-19°C, iar în Sofia la aproximativ 6°C. Ziua va fi înnorată, cu precipitații abundente. Se așteaptă precipitații abundente în regiunile vestice în timpul nopții și în..

publicat în 26.11.2025 la 20:00