Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Podul peste Dunăre va fi închis peste noapte pentru reparații, între 3 și 5 octombrie

Foto: BGNES

Podul peste Dunăre dintre Ruse și Giurgiu va fi închis circulației timp de 3 ore pe timp de noapte, între orele 22:00 și 01:00, în perioada 3 - 5 octombrie 2023. Rosturile podului au nevoie de reparații urgente, a anunțat Agenția Națională pentru Infrastructură Rutieră. 

Lucrările de urgență vor fi efectuate pe timp de noapte, când există mai puțină aglomerație la punctul de trecere a frontierei, pentru a nu îngreuna traficul, a precizat agenția rutieră. Materialul care va fi folosit pentru lucrările de reparații va fi de așa natură încât să nu apară vibrații pe structura podului până când acesta se va întări. Lucrările de urgență, care sunt întreprinse acum, sunt menite să asigure starea normală de funcționare a instalației până la începerea reviziei planificate.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei persoane reținute la protestul de amploare din Sofia; cinci polițiști răniți

Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...

publicat în 27.11.2025 la 16:45

În Macedonia de Nord, cititorii sunt familiarizați cu literatura bulgară contemporană, dar nu și cu literatura bulgară clasică

Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..

publicat în 27.11.2025 la 14:00

Avertizare de precipitații abundente pentru 12 județe din sudul Bulgariei

Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..

publicat în 27.11.2025 la 11:45