Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Institutul Diplomatic Bulgar a prezentat ambasadorului României la Sofia studiul privind politica externă a României și relațiile româno-bulgare

Întâlnirea directorului Institutului, Tania Mihailova, cu E.S. Brândușa Predescu a avut loc în contextul unui interes conștientizat al Bulgariei pentru îmbunătățirea relațiilor cu România.

Ambasadorul român la Sofia E.S. Brândușa Predescu (a doua din stânga) și directoarea Institutului Diplomatic Bulgar Tania ‌Mihailov pozează cu studiul despre politica externă a României și relațiile româno-bulgare lânga autorii lui - Aneta Mihailova și Vladimir Mitev
Foto: Ambasada României la Sofia

Luni, 20 noiembrie 2023, directorul Institutului Diplomatic Bulgar, Tania Mihailova s-a întâlnit cu ambasadorul României în Bulgaria, E.S. Brândușa Predescu la ambasada României din Sofia pentru a-i înmâna exemplare din cartea Institutului "Politica externă a României în context geopolitic și Bulgaria". 

Cartea reunește două studii pe această temă - realizat de Dr. Aneta Mihailova, de la Academia Bulgară de Științe, și Vladimir Mitev, redactor al ediției în limba română a Radio Bulgaria și corespondent al Radio România pentru Bulgaria. 

Cei doi autori au fost de asemenea prezenți la întâlnire și au prezentat pe scurt cercetările lor, care, pe de o parte, conturează o viziune bulgară asupra politicii externe românești, iar pe de altă parte, oferă propuneri originale și bine fundamentate cu privire la modul în care pot fi îmbunătățite relațiile româno-bulgare.

La rândul lor, Tania Mihailova și ambasadorul Brândușa Predescu au discutat diferite inițiative de cooperare între instituțiile diplomatice din cele două țări. Tania Mihailova a împărtășit relațiile sale dinamice cu experți de marcă și cu conducerea Institutului Diplomatic Român. Ambasadorul Predescu a dezvăluit intențiile de a sărbători împreună cu partea bulgară, la București, prima aniversare a declarației comune de parteneriat strategic a președinților celor două țări - Rumen Radev și Klaus Iohannis.

Întâlnirea a evidențiat dorința celor două țări de a intensifica și dezvolta relațiile bilaterale, inclusiv în contextul apropiatei aniversări a 20 de ani de la aderarea la NATO.

Textul studiului va fi disponibil în curând în limba română pe blogul Podul Prieteniei, iar în prezent este disponibil aici în limba engleză.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

O navă de cercetare științifică română va cerceta spațiile maritime ale Bulgariei

Consiliul de Miniștri a dat undă verde navei de cercetare științifică românești MARE NIGRUM să pătrundă și să staționeze în apele teritoriale ale Bulgariei, în perioada 1–20 septembrie 2025, în cadrul unei expediții științifice internaționale comune..

publicat în 07.08.2025 la 09:30

Cetățeanul român acuzat de accidentul rutier în Pasul Republicii a fost eliberat pe cauțiune

Tribunalul regional din Veliko Tarnovo a stabilit o cauțiune de peste 20 000 de leva (10 000 de euro) pentru cetățeanul român acuzat de accidentul în care au fost implicate trei mașini în Pasul Republicii, a informat BTA. În accident au fost rănite 6..

publicat în 05.08.2025 la 10:30

Consulatul de onoare al României la Ruse va stimula relațiile comerciale

Consulatul de onoare al României va fi deschis la Ruse. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Consiliului de Miniștri al Bulgariei. Circumscripția consulară va cuprinde teritoriul regiunilor Ruse, Pleven și Veliko Tarnovo. Autoritățile locale din..

publicat în 25.07.2025 la 17:45