Curtea Constituțională a deschis un dosar privind o petiție depusă de 48 de deputați din partea partidelor Renaștere și Există un Astfel de Popor pentru a verifica constituționalitatea modificărilor la Legea fundamentală adoptate de Parlament.
Cei 48 de deputați contestă toate textele nou adoptate. Potrivit lui Kostadin Kostadinov, liderul partidului Renaștere, plângerea este însoțită de 40 de pagini de argumente.
Șeful statului, Rumen Radev, a sesizat și el Curtea Constituțională cu privire la modificările constituționale. Unele dintre argumente se referă la limitarea puterilor prezidențiale de a numi un guvern interimar și la posibilitatea ca cetățenii cu dublă cetățenie să devină deputați și miniștri.
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale în legătură cu refuzul fostei președinte a Parlamentului, Natalia Kiselova, de a înainta spre..
„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..