Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Alegeri 2024

Mulți bulgari din Berlin votează în favoarea candidaților germani la europarlamentare

Valentin Velicikov din Berlin: Sperăm într-o dezvoltare mai rapidă a proceselor democratice în Bulgaria

Foto: BTA

Ziua alegerilor la secțiile de votare situate pe teritoriul ambasadei Bulgariei la Berlin se desfășoară în liniște. În momentul de față se adună deja cozi, iar fluxul de persoane este distribuit în funcție de preferința de a vota cu mașina sau cu buletinul de vot pe hârtie.

Potrivit lui Valentin Velicikov, președintele comisiei electorale a secției, de obicei sunt mult mai multe persoane care doresc să voteze cu mașina. Într-un interviu acordat Radio Bulgaria, el a explicat motivația compatrioților bulgari din Germania de a vota:

"Sperăm la o dezvoltare mai reușită și mai rapidă a proceselor democratice, la o reprezentare puternică și bună atât în Adunarea Națională a Bulgariei, cât și în Parlamentul European. Dar principala noastră motivație a fost întotdeauna legată de obligația de a ne îndeplini datoria civică, adică de a ne exercita dreptul de vot."

Valentin Velicikov

De asemenea, a subliniat un fapt interesant, care, totuși, nu este un fenomen pentru votul în Germania.

"Există o mare diferență între numărul celor care au votat pentru parlamentul bulgar, în comparație cu cei care au votat pentru PE. Motivul este că destul de mulți oameni votează pentru candidații europarlamentari de pe listele locale germane", a explicat Valentin Velicikov, subliniind faptul că bulgarii cu dublă cetățenie au dreptul de a alege dacă să voteze pentru europarlamentari germani sau bulgari.

Foto: BTA, arhiva personală




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul bulgar a susținut planul de pace pentru Ucraina, în cadrul „Coaliției celor dispuși”

Granițele nu pot fi modificate cu forța, iar securitatea pe termen lung a Ucrainei trebuie garantată, a afirmat prim-ministrul Rosen Jelyazkov în cadrul unei videoconferințe a „Coaliției celor dispuși”, condusă de președintele francez Emmanuel Macron și..

publicat în 26.11.2025 la 08:45

Modificările aduse proiectului de buget sugerează disponibilitatea statului bulgar de a cumpăra Lukoil

2 miliarde de euro în garanții de stat suplimentare și o concesiune acordată Totalizatorul sportiv bulgarfac parte din modificările aduse proiectului de buget pentru 2026, introduse între prima și a doua lectură. Modificarea, care mărește garanțiile..

publicat în 25.11.2025 la 17:15

Președintele Rumen Radev: Pacea în Ucraina va fi scrisă de învingători

„Vedem un plan rațional pentru o pace rapidă din partea președintelui Donald Trump, conform căruia situația de pe câmpul de luptă se dezvoltă extrem de nefavorabil pentru Ucraina, iar el încearcă să prevină un scenariu și mai grav și victime..

publicat în 25.11.2025 la 15:00