Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Nikolay Denkov, PP-DB: Techocrațiile sunt o frunză de smochin

Foto: BTA

Fostul premier Nikolai Denkov, din partea PP-DB, a confirmat că coaliția nu va susține un cabinet cu primul și al doilea mandat și se opune ideii partidului Exisă un Astfel de Popor pentru un guvern condus de tehnocrați cu un al treilea mandat.

"Tehnocrația, în care nu există o responsabilitate politică clară, este o minunată frunză de smochin în spatele căreia se pot face multe lucruri scandaloase", a declarat Denkov. Potrivit acestuia, vestea că parlamentul are acum un președinte este umbrită de întrebarea cine este la conducere.

"Acest președinte este cel mai înfocat apărător al celor sancționați în temeiul Legii Magnitsky. Raia Nazaryan (noul președinte al Parlamentului) a făcut recent următoarea declarație: "SUA sunt înșelate, iar pentru GERB sancțiunile Magnitsky nu au nicio valoare". Se pare că, în acest caz, acesta este modul în care se poate ajunge președinte al Adunării Naționale", a declarat Denkov.

Ieri, după ce parlamentul nu a reușit să aleagă un președinte în două voturi, co-liderul Mișcării pentru Drepturi și Libertăți (DPS), Delian Peevski, a cerut să se voteze pentru Raia Nazaryan, afirmând că "este cel mai potrivit ca președintele Parlamentului să fie cel propus de prima forță politică".

Peevski și fostul ministru de finanțe al GERB, Vladislav Goranov, se numără printre cei sancționați în Bulgaria în cadrul procedurii Magnitsky.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria nu are o politică unitară în materie de refugiați, afirmă vicepreședinta Iotova

Bulgaria nu are o politică națională coerentă în materie de refugiați, în ciuda fluxurilor continue de migranți, a afirmat miercuri vicepreședinta Iliana Iotova, solicitând instituția principală să coordoneze eforturile de integrare. Vorbind la o masă..

publicat în 24.11.2025 la 17:00

Agresiunea Rusiei în Ucraina împiedică cooperarea în regiunea Mării Negre

„Bulgaria rămâne un susținător ferm al eforturilor Ucrainei de a obține o pace justă și durabilă, care să garanteze suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia”, a declarat ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev la deschiderea celei de-a..

publicat în 24.11.2025 la 14:45

Sindicatele organizează un protest pentru a cere „salarii decente” pentru sectorul public

Cu sloganul „Nu divizării lucrătorilor! Da veniturilor mai mari!”, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) a organizat un protest în fața intrării pentru membri a Adunării Naționale. Demonstrația a avut loc înaintea celei de-a doua..

publicat în 24.11.2025 la 14:00