Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Kottarashky cu 2 evenimente la Berlin: o premieră a filmului Balkan Black Box și un concert

Foto: siff.bg

Kottarashky este unul dintre cei mai intriganți muzicieni care au apărut pe scena muzicală bulgară în primul deceniu al secolului XXI. Omul din spatele numelui de scenă este Nikola Gruev, iar munca sa este un experiment continuu de îmbinare a genurilor. El este cunoscut pentru abordarea sa neortodoxă a folclorului bulgăresc, tehnica sa de colaj amestecând înregistrări originale, inclusiv sunete cotidiene, cu muzică electronică, hip-hop, jazz etc.

Kottarashky a revenit la Berlin cu două evenimente: premiera filmului Balkan Black Box pe 5 noiembrie, iar a doua zi, pe 6 noiembrie - a avut loc un concert. Pentru el, aceasta este o revenire, deoarece nu a mai avut nicio apariție la Berlin de 10 ani, chiar dacă muzica sa este lansată de o casă de discuri din Berlin.


Balkan Black Box a fost prezentat până acum doar la Sofia Film Fest, în diferite orașe din Bulgaria, dar, de fapt, premiera de la Berlin precede chiar premiera de la Sofia. Berlinul este prima escală pentru film, urmând ca acesta să fie prezentat la New York. Filmul este regizat de Țvetan Dragnev - Balkan Black Box este un film despre spiritul liber, despre dificultățile pe care le întâmpină muzicienii, este de fapt un fel de portret al underground-ului bulgăresc cu protagoniștii Kottarashky și trupa sa The Rain Dogs. „Filmul este foarte interesant, foarte neortodox - imaginați-vă un road movie cu o mulțime de cadre frumoase din Bulgaria”, spune Kottarashky.

Împreună cu regizorul Țvetan Dragnev, el a prezentat filmul la Berlin, la invitația Centrului Cultural Bulgar, în cadrul Săptămânii cinematografiei documentare bulgare „Doc-Art-Fest”, 31 octombrie - 5 noiembrie. Balkan Black Box are o versiune în limba germană, deși este de așteptat să fie vizionat în principal de un public bulgar.


Pe 6 noiembrie 2024, Kottarashky va avea o apariție în concert la „It's a BAR” - de data aceasta nu cu întregul grup, ci doar cu unul dintre membrii Rain Dogs - Sando Sandov. De fapt, Kottarashky spune că duo-ul a fost format special pentru Balkan Black Box. În ciuda elementelor de improvizație, Kottarashky spune că muzica pe care o va prezenta la Berlin nu este chiar jazz - poate mai degrabă ceva de genul etno-jazz cu destul de multă muzică electronică, dar și cu un sunet live foarte proaspăt. Pentru că, după cum spune Kottarashky, tinerii se îndreaptă din ce în ce mai mult spre muzica electronică și speră că vor ajunge să simtă ce plăcere sunt spectacolele live.

Cântecul Patru de pe albumul Opa Hey (2009) de Kottarashky & The Rain Dogs

Tradus și postat de Milena Dainova

Fotografii: Kottarky, Facebook Facebook/Kottarashky, siff.bg




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

DARA și Kamen & Rusto cu o interpretare modernă de club a hitului muzical „Nedei”

În timp ce înregistrează noi melodii, DARA revine și asupra unor hituri muzicale anterioare. La opt ani de la lansare, una dintre piesele iconice ale cântăreței, „Nedei”, a revenit într-o versiune modernă de club. În acest remix, Kamen & Rusto..

publicat în 15.09.2025 la 13:15
Emil Dimitrov

Repere ale culturii muzicale bulgare: cântecul iconic al lui Emil Dimitrov ”Țara mea, Bulgaria mea”

”Mă frustrează faptul că bulgarii care trăiesc pe toate continentele plâng când interpretez melodia ”Țara mea, Bulgaria mea”. Vorbesc și cântă despre patria lor, plângând. Iar conducătorii noștri nu le pasă de asta...”, sunt cuvintele lui Emil Dimitrov,..

publicat în 12.09.2025 la 14:00

Artiști din diferite generații se reunesc pentru a împărtăși viziunea lor despre dragoste în Timp Futur

Orlin Goranov are darul rar de a face fiecare melodie să fie complet a lui — și Timp Futur nu face excepție. Povestește despre o dragoste care depășește timpul și încercările. Piesa a fost scrisă și produsă de Jeason Brad Lewis, alter ego-ul lui Ludmil..

publicat în 09.09.2025 la 17:15