În ianuarie 2025, Bulgaria avea cel mai mic salariu minim dintre statele membre ale UE - 551 de euro, potrivitdatelor Eurostat. Luxemburg avea cel mai mare - 2 638 de euro pe lună.
În ultimul deceniu, din 2015, salariul minim în Bulgaria a crescut cu puțin sub 12 %. Cu toate acestea, Bulgaria, împreună cu România, Lituania și Polonia, are cea mai mare rată medie de creștere a salariului minim în ultimii zece ani.
Cele mai scăzute rate medii anuale de creștere au fost înregistrate în Franța, cu puțin peste 2%, și Malta, cu aproape 3%.
În ceea ce privește puterea de cumpărare, Bulgaria se află pe locul al treilea, la egalitate cu Republica Cehă. Estonia a avut cea mai scăzută putere de cumpărare, urmată de Letonia.
Bulgaria se situează pe locul 11 în indicele global „Digital Quality of Life 2025” (DQL), realizat de compania Surfshark, după ce anul trecut ocupa poziția a 18-a. Indicele analizează și urmărește bunăstarea digitală a țărilor pe baza a cinci criterii:..
Bulgaria nu va fi nevoită să salveze țările din zona euro care se confruntă cu dificultăți. Acest lucru a afirmat Liliana Pavlova, fost vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, la Radio Național Bulgaria. „În contractele pe care le semnăm și în..
Proiectul de buget de stat a fost adoptat în primă lectură de Parlament pe 21 noiembrie, însă schimbările propuse pentru cadrul financiar al anului 2026 au declanșat un conflict deschis între coaliția de guvernare, condusă de GERB, și opoziție, alimentat..