Mii de cetățeni s-au adunat în centrul Sofiei pentru a protesta împotriva introducerii euro. Demonstrația este susținută de partidele politice Renaștere, Măreție, Sabie, VMRO și asociații civice. Protestele similare în apărarea levului bulgar au loc și în alte orașe din țară.
Organizatorii au anunțat că intenționează să exprime dezacordul public față de planul de înlocuire a leului cu moneda paneuropeană, precum și să organizeze un referendum pe această temă, a raportat reporterul BNR Daniel Inkov. În capitală, protestul are loc în așa-numitul Triunghi al Puterii.
”Levul bulgar nu este doar o monedă. Este un simbol al suveranității noastre, al independenței noastre și al dreptului de a decide propriul nostru viitor. În ciuda nemulțumirii masive a populației, guvernul continuă să-și impună planurile de introducere forțată a euro, fără referendum și fără consimțământul poporului bulgar”, au declarat protestatarii.

Liderul partidului Renaștere, Kostadin Kostadinov, le-a spus protestatarilor că miercuri, 4 iunie, când este așteptat raportul extraordinar de convergență, intrarea în parlament va fi blocată.
”Vreau să adresez un apel așa-zișilor noștri parteneri din Uniunea Europeană. Să nu taie scaunul pe care stau. Să nu facă o greșeală politică capitală. Miercuri va veni un comisar european, din câte înțelegem. Este evident că partidul de la putere este foarte speriat, pentru că de luni până vineri săptămâna viitoare, tuturor străinilor li se va interzice accesul în parlament, dar nu ne pot interzice nouă să fim aici și astăzi vom chema toți cetățenii bulgari să vină miercuri, la ora 8:30, în fața parlamentului, pentru a bloca parlamentul și când va veni acest comisar european sau comisarii europeni, oricine ar fi aceștia, pentru că nu ne spun – chiar le este frică să ne spună – cine anume va veni, vor vedea adevărata față a Bulgariei", a comentat Kostadinov.
Protestatarii care au ieșit în apărarea leului bulgar în Pernik au rupt și au călcat în picioare fotografii ale liderilor europeni, a relatat corespondenta BNR Elena Tamakyarska.

Cu pancarte pe care scria „Nu euro, dictatura anterioară nu a introdus rubla! Nu euro, mulțumim, alegem leva”, sute de locuitori din Plovdiv s-au alăturat protestului din Piața Saedinenie (Unire) din oraș. Ei și-au exprimat îngrijorarea că prețurile vor crește odată cu adoptarea monedei unice europene.
”Ieșim în stradă pentru a arăta în sfârșit că nu suntem o turmă și că trebuie să fim consultați!”, au declarat protestatarii din Yambol corespondentei BNR Daniela Kostova. ”Nu are rost să ne grăbim – doi, trei, patru ani vor fi o oportunitate pentru stabilizarea economiei, atât în Bulgaria, cât și în Europa! În acest moment, este foarte riscant!”, au comentat protestatarii.

O manifestație împotriva introducerii monedei unice europene a blocat traficul pe unul dintre bulevardele principale din Ruse – „Hristo Botev”, relatează corespondenta BNR Asia Penceva. Poliția păzește manifestația populară. Au fost create rute ocolitoare pentru șoferii care circulă spre și dinspre Varna și București.
Vrața s-a alăturat și ea protestului național în apărarea leului. Protestatarii s-au adunat în Piața Sumi. De acolo, au organizat un marș pe zona pietonală din centrul orașului, a relatat corespondenta BNR, Iva Antonova.
Redactor: Miglena Ivanova
Versiunea în limba română: Vlad Mitev
Președintele Rumen Radev a emis decrete prin care a numit ambasadori în Slovacia, Serbia și Tunisia. Snejana Ivanova Ioveva-Dimitrova a fost numită ambasador în Slovacia, Anghel Aleksandrov Anghelov în Serbia, iar Boryana Ivanova Simeonova în Tunisia...
Prim-ministrul Macedoniei de Nord și liderul partidului de guvernământ VMRO-DPMNE, Hristijan Mickoski, a acuzat din nou Sofia că nu respectă drepturile „minorității macedonene” din Bulgaria. La inaugurarea sediului Asociației VMRO-DPMNE Albania din..
„Momentul pentru un referendum privind euro a trecut irevocabil”, a declarat vicepreședintele Iliana Iotova, a raportat BGNES. „Nu văd niciun motiv pentru ca președintele Rumen Radev să retrimită parlamentului propunerea sa privind un referendum privind..