O parte a unei rețele globale de spălare de bani care opera prin fraudă financiară a fost destructurată, au anunțat Parchetul Districtual Sofia și Direcția Generală pentru Combaterea Criminalității Organizate în cadrul unei conferințe de presă.
Doi cetățeni bulgari și doi cetățeni ucraineni, care au obținut cetățenia bulgară, au înființat societăți comerciale pe numele unor persoane cu statut social modest din Botevgrad, Sofia și Loveci. După înființarea societăților, au fost deschise conturi bancare și puse la dispoziția cetățenilor ucraineni, care au primit transferuri de bani din diferite părți ale Uniunii Europene prin fraudă bancară. Frauda a fost comisă prin atacuri de phishing și prin inducerea în eroare a utilizatorilor, făcându-i să creadă că plătesc facturi pro forma către furnizori. Fondurile au fost transferate imediat în țări din Orientul Mijlociu, aproximativ 1,5 milioane de euro trecând astfel prin Bulgaria.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BTA
O cercetătoare bulgară conduce echipa NASA care caută planete dincolo de Sistemul Solar Dr. Ellie Hagiiska lucrează la misiunea TESS a NASA, axată pe identificarea exoplanetelor Omul de știință de origine bulgară, dr. Ellie Hagiiska Schmelzer, conduce..
Frații Vladigherov vor acompania live un film mut la cinematograful Metro Kulturhaus din Viena, aceasta fiind a doua oară când se lansează în această provocare. Istoricul Metro Kino este administrat de Arhiva de Film Austriacă din 2002, prezentând filme..
Timișoara, un mare oraș multinațional din vestul României, este centrul regiunii istorice Banat și casa bulgarilor din Banat. Reprezentanții acestei comunități sunt descendenți ai imigranților din teritoriile bulgare de acum aproape trei secole, care..