Consiliul UE pentru afaceri economice și financiare (ECOFIN) a aprobat în unanimitate cele trei acte finale care permit aderarea Bulgariei la zona euro. Anterior, deputații europeni din Strasbourg adoptaseră raportul care susține aderarea Bulgariei la zona euro.
”Începând cu 8 iulie 2025, Bulgaria ocupă locul de a 21-a țară din zona euro”, a comentat ministrul danez al economiei, Stephanie Lose, care a prezidat reuniunea miniștrilor europeni de finanțe. ECOFIN a decis, de asemenea, că rata de schimb va rămâne fixată la 1,95583 leva pentru 1 euro.
Guvernul se angajează să asigure o tranziție lină și eficientă la euro, în interesul tuturor cetățenilor, a declarat premierul Rosen Jeliazkov într-o postare pe rețeaua socială X. „Am reușit. De la 1 ianuarie 2026, Bulgaria va adopta oficial euro. Mulțumim tuturor instituțiilor, partenerilor și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui moment istoric”, se mai arată în mesajul premierului.
Editor: Ivo Ivanov
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Bulgaria nu are o politică națională coerentă în materie de refugiați, în ciuda fluxurilor continue de migranți, a afirmat miercuri vicepreședinta Iliana Iotova, solicitând instituția principală să coordoneze eforturile de integrare. Vorbind la o masă..
„Bulgaria rămâne un susținător ferm al eforturilor Ucrainei de a obține o pace justă și durabilă, care să garanteze suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia”, a declarat ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev la deschiderea celei de-a..
Cu sloganul „Nu divizării lucrătorilor! Da veniturilor mai mari!”, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) a organizat un protest în fața intrării pentru membri a Adunării Naționale. Demonstrația a avut loc înaintea celei de-a doua..