Comisia Europeană (CE) a publicat al șaselea raport anual privind statul de drept, care acoperă 27 de state membre ale UE și patru țări candidate.
Raportul menționează progresele legislative înregistrate în Bulgaria în timpul mandatului cabinetului Jeliazkov, relatează Agenția Bulgară de Știri (BTA).
”Bulgaria s-a angajat în eforturi de reformă, în dialog cu Comisia, în cadrul ciclului statului de drept și al Planului de redresare și reziliență, și au avut loc mai multe evoluții legislative, în special în ultimele șase luni”, se arată în raport.
Acesta solicită promovarea proiectelor de modificări legislative menite să îmbunătățească funcționarea Inspectoratului Superior al Magistraturii, reducând în același timp riscul influenței politice, în special prin implicarea organelor judiciare în selecția membrilor săi.
CE a îndemnat Bulgaria să prevină detașarea pe termen lung a judecătorilor, să aleagă un nou Consiliu Superior al Magistraturii și să organizeze alegeri pentru un nou Inspectorat Judiciar.
Potrivit BGNES, CE recomandă, de asemenea, consolidarea eficacității Comisiei Anticorupție și introducerea unor standarde și mecanisme mai clare pentru integritatea funcțiilor executive de rang înalt.
Editor: Ivo Ivanov
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Cetățeni, personalități publice și reprezentanți ai vieții politice au adus un omagiu victimelor Holodomorului din 1932-1933 în cadrul unei slujbe comemorative la Biserica Sf. Nedelea (Sf. Duminică), a raportat BGNES. Printre cei prezenți pentru a cinsti..
În cadrul unei anchete conduse de Parchetul European (EPPO) la Sofia, poliția a efectuat săptămâna aceasta mai multe percheziții și confiscări pe baza suspiciunii de fraudă cu subvenții agricole din partea UE, a raportat BTA, citând informații publicate..
Kosovo se îndreaptă spre alegeri anticipate după nouă luni de încercări eșuate de formare a unui guvern Președintele Kosovo, Vjosa Osmani, a dizolvat Parlamentul, relatează Koha Ditore. Decizia a fost luată după ce cabinetul propus de Glauk..