Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Scădere cu 4,2% a exporturilor către UE în perioada ianuarie-aprilie 2025

Foto: arhivă

În primele patru luni ale anului, exporturile de bunuri din Bulgaria către Uniunea Europeană au scăzut cu 4,2% față de aceeași perioadă a anului trecut și s-au ridicat la 8,6 miliarde de euro, relatează BGNES, citând date ale Institutului Național de Statistică.

Principalii parteneri comerciali ai acestei țări - Germania, România, Italia, Grecia și Franța - reprezintă 62,8% din exporturile către statele membre ale UE. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în sectorul „Alimente și animale vii” - 24,2%, iar cea mai mare scădere - în sectorul „Combustibili minerali, uleiuri și produse similare” - 40,6%.

Importurile de bunuri din UE în perioada ianuarie-aprilie 2025 au scăzut cu 1,2% față de aceeași perioadă a anului trecut și s-au ridicat la 9,5 milioane de euro. Cel mai mare volum de bunuri a fost importat din Germania, România, Grecia, Italia și Polonia.

INS raportează, de asemenea, că în primele cinci luni ale anului, exporturile de bunuri din Bulgaria către țări terțe au scăzut cu 4,5% față de aceeași perioadă a anului trecut și au totalizat 6 milioane de euro. Principalii parteneri comerciali ai Bulgariei din afara UE sunt Turcia, SUA, Serbia, Macedonia de Nord, Algeria, China și Ucraina.

Redactor: Diana Țankova

Publicare în limba română: Vlad Mitev

Foto: BGNES




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele Rumen Radev numește ambasadori în Slovacia, Serbia și Tunisia

Președintele Rumen Radev a emis decrete prin care a numit ambasadori în Slovacia, Serbia și Tunisia. Snejana Ivanova Ioveva-Dimitrova a fost numită ambasador în Slovacia, Anghel Aleksandrov Anghelov în Serbia, iar Boryana Ivanova Simeonova în Tunisia...

publicat în 21.11.2025 la 10:15

Hristijan Mickoski atacă din nou Bulgaria în legătură cu problema „minorității macedonene”

Prim-ministrul Macedoniei de Nord și liderul partidului de guvernământ VMRO-DPMNE, Hristijan Mickoski, a acuzat din nou Sofia că nu respectă drepturile „minorității macedonene” din Bulgaria. La inaugurarea sediului Asociației VMRO-DPMNE Albania din..

publicat în 21.11.2025 la 09:30
Vicepreședintele Iliana Iotova

Iliana Iotova: Propunerea președintelui Radev privind organizarea unui referendum privind euro se află încă în parlament

„Momentul pentru un referendum privind euro a trecut irevocabil”, a declarat vicepreședintele Iliana Iotova, a raportat BGNES. „Nu văd niciun motiv pentru ca președintele Rumen Radev să retrimită parlamentului propunerea sa privind un referendum privind..

publicat în 21.11.2025 la 08:30