Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Jurnalistul de renume Konstantin Ivanov a încetat din viață la vârsta de 87 de ani

Foto: sbj-bg.eu

Unul dintre cei mai proeminenți jurnaliști internaționali din Bulgaria, Konstantin Ivanov, a decedat pe 28 iulie 2018, la vârsta de 87 de ani, a anunțat Uniunea Jurnaliștilor Bulgari pe site-ul său web.

”Konstantin Ivanov a avut una dintre cele mai strălucite și memorabile penițe din jurnalismul internațional bulgar”, a scris UBJ. ”A fost un excelent expert și analist al problemelor mondiale, precum și al repercusiunilor acestora în Bulgaria. A înțeles Orientul Mijlociu cu o profunzime și o sensibilitate deosebite, unde a lucrat mult timp ca corespondent. Pe lângă profesionalismul său ridicat, colegii săi îl vor aminti pe Costa pentru rafinamentul său uman excepțional și ironia sa inimitabilă”, a scris în continuare Uniunea Jurnaliștilor Bulgari.

Konstantin Ivanov s-a născut în 1938 la Sofia. A absolvit Liceul de Limbi Străine din Loveci și a studiat filologia bulgară. În timpul studiilor la Universitatea din Sofia, a început să colaboreze cu secția franceză a Radio Bulgaria. În 1978, a fost trimis ca corespondent la Beirut pentru ziarul „Rabotnicesko Delo”, unde a relatat evenimentele din timpul războiului civil libanez. Din 1983 până în 1988, a fost director al Radio Bulgaria. De asemenea, a fost reprezentant al Uniunii Jurnaliștilor Bulgari la Organizația Internațională a Jurnaliștilor din Praga în perioada 1988-1993. După întoarcerea în Bulgaria, și-a continuat cariera la ziarul „Duma”.

Radio Bulgaria transmite condoleanțe sincere familiei și celor dragi ai lui Konstantin Ivanov.

Editat de Darina Grigorova

Publicat și tradus de Vlad Mitev

Foto: sbj-bg.eu




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei persoane reținute la protestul de amploare din Sofia; cinci polițiști răniți

Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...

publicat în 27.11.2025 la 16:45

În Macedonia de Nord, cititorii sunt familiarizați cu literatura bulgară contemporană, dar nu și cu literatura bulgară clasică

Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..

publicat în 27.11.2025 la 14:00

Avertizare de precipitații abundente pentru 12 județe din sudul Bulgariei

Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..

publicat în 27.11.2025 la 11:45