”Nu există o amenințare mai mare pentru Bulgaria decât propaganda rusă”, a declarat dr. Solomon Passy, președintele Clubului Atlantic din Bulgaria. Solomon Passy a deschis conferința „NATO după Haga '25: Dimensiunea bulgară 2025-2035”, care are loc la Sofia. Evenimentul este organizat de Atlantic Club din Bulgaria, cu sprijinul Asociației Ofițerilor în Rezervă „Atlantic” (AORA).
Potrivit lui Solomon Passy, în contextul incendiilor forestiere din sezonul estival, ar fi oportun ca NATO să ia în considerare înființarea unei forțe sau unități comune pentru combaterea dezastrelor și accidentelor. În cuvintele sale, Bulgaria ar trebui să-și exercite mai mult dreptul de inițiativă.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BTA
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale în legătură cu refuzul fostei președinte a Parlamentului, Natalia Kiselova, de a înainta spre..
„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..