Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

O campanie a WWF-Bulgaria a asigurat echipament pentru voluntarii care participă la stingerea incendiilor

Foto: БТА-архив

Grupuri de voluntari din toată țara, implicați în stingerea incendiilor, au primit echipament achiziționat din donațiile a peste 1.800 de persoane, prin intermediul unei campanii derulate de WWF-Bulgaria, a anunțat organizația de protecție a mediului, citată de BTA. Voluntarii dispun acum de rucsacuri cu stingătoare, măști de protecție respiratorie și suflante motorizate.

Printre cele mai mari riscuri în timpul incendiilor se numără sufocarea și intoxicația, motiv pentru care este esențial ca voluntarii să aibă măști de protecție respiratorie cu filtre corespunzătoare, au subliniat reprezentanții WWF. Extinctoarele portabile și suflantele motorizate sunt considerate indispensabile pentru stingerea incendiilor de pădure sau de câmp, mai ales în zone greu accesibile.

În Bulgaria există unități de voluntari în aproximativ 90% din localități, care sprijină instituțiile nu doar în caz de incendii, ci și în diverse situații de urgență.

Peste 90% dintre incendiile din țară sunt provocate de intervenția omului. De aceea, sperăm ca oamenii să conștientizeze că este responsabilitatea noastră, ca societate, să protejăm natura bulgară și casele noastre”, a declarat Vladimir Ivanov de la WWF-Bulgaria, citat de BTA. El a adăugat că oricine poate contribui prin donații, semnalarea unui incident sau participarea ca voluntar.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei persoane reținute la protestul de amploare din Sofia; cinci polițiști răniți

Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...

publicat în 27.11.2025 la 16:45

În Macedonia de Nord, cititorii sunt familiarizați cu literatura bulgară contemporană, dar nu și cu literatura bulgară clasică

Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..

publicat în 27.11.2025 la 14:00

Avertizare de precipitații abundente pentru 12 județe din sudul Bulgariei

Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..

publicat în 27.11.2025 la 11:45