Începând cu 1 februarie 2026, cumpărăturile se vor face numai în euro
După adoptarea euro în Bulgaria la 1 ianuarie 2026, salariile, pensiile și prestațiile sociale nu își vor schimba valoarea, ci vor fi pur și simplu convertite din leva în euro la cursul oficial de schimb de 1,95583 pentru un euro. Acest lucru a fost anunțat la o ședință de informare în Plovdiv de către Atanas Cernaev, șeful Inspectoratului Muncii din oraș, a raportat BTA.
După 1 ianuarie 2026, conturile bancare, împrumuturile, depozitele și alte conturi în leva vor fi convertite automat în euro. Plata salariilor și a pensiilor după 1 ianuarie 2026 se va face numai în euro. Până la 31 ianuarie va fi posibilă plata în leva, după care plățile se vor face în euro, a spus Cernaev.
Anul viitor, oamenii vor putea schimba leva în euro fără comision până la 30 iunie la orice sucursală bancară și oficiu poștal din țară, la cursul oficial de schimb.
Editor: Miglena Ivanova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: pixabay
Bulgarii consumă mai puțină pâine, brânză și legume, dar mai multe fructe, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică privind consumul gospodăriilor în al treilea trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a..
În ceea ce privește Lukoil, furtuna, mai degrabă, a trecut, însă încă există riscuri, a declarat vicepremierul Tomislav Doncev la bTV. El a subliniat trei riscuri pentru guvern în legătură cu viitorul rafinăriei petroliere Lukoil din Burgas. Primul este..
Intermediari bulgari au fost identificați ca unele dintre verigile de legătură într-o investigație privind o schemă internațională de spălare a banilor rusești. BGNES citează date ale Intelligence Online, potrivit cărora două companii de brokeraj din..