Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Legendarul cor „Misterul vocilor bulgare” în concert la Sofia

Foto: Facebook/The Mystery of the Bulgarian Voices

Pe 27 august, miercuri, scena de vară „Maimunarnika” din Grădina Borisova din Sofia se va transforma într-un loc al magiei folclorului bulgar. Renumitul cor feminin „The Mystery of Bulgarian Voices/Misterul vocilor bulgare” va susține un concert extraordinar, programat să înceapă la ora 19:00, sub cerul liber al capitalei.

Ansamblul, considerat o adevărată comoară națională și un veritabil ambasador cultural al Bulgariei, impresionează de zeci de ani prin interpretările sale polifonice unice și armoniile nepământene. Fiecare apariție a corului este descrisă drept o călătorie sonoră prin istoria și tradițiile bulgare, reușind să cucerească publicul pe cele mai prestigioase scene ale lumii.

Fondat în 1952, la inițiativa lui Georgi Boyadzhiev, redactor-șef al Departamentului de Muzică Populară al Radioului Național Bulgar, corul a fost adus în atenția internațională de muzicologul și producătorul elvețian Marcel Cellier. Albumele lor, reunite sub titlul Le Mystère des voix bulgares, au fost de mai multe ori nominalizate la Premiile Grammy, distincție pe care au și câștigat-o în 1990 pentru Le Mystère des voix bulgares. Volume Two.

Evenimentul de la Sofia promite să fie o seară de neuitat, în care tradiția și rafinamentul artistic se împletesc într-o experiență sonoră unică.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski






Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

„Viața cu un idiot” de Teodor Ușev câștigă premiul pentru cel mai bun film la un festival din Beijing

Scurtmetrajul de animație „Viața cu un Idiot” de Teodor Ușev a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Scurtmetraje din Beijing. Animatorul a anunțat vestea pe profilul său de Facebook. „Sunt foarte fericit, deoarece..

publicat în 25.11.2025 la 16:30
Todor Chobanov

Bulgaria așteaptă să îi fie returnate peste 2700 de antichități din străinătate

Aproximativ 90% dintre antichitățile confiscate în timpul unei operațiuni internaționale împotriva unei rețele de trafic de bunuri culturale vor fi returnate Bulgariei. Acest lucru a fost declarat la „Nova Televizia” de viceministrul culturii, Todor..

publicat în 25.11.2025 la 12:00

„Made in EU” a câștigat încă un premiu cinematografic european.

Filmul „Made in EU”, regizat de Stefan Komandarev, a obținut Marele Premiu al Publicului la cea de-a 63-a ediție a Festivalului de Film din Gijón, în Spania. Pelicula s-a impus într-o competiție puternică, alături de 95 de titluri, a anunțat BTA. „În..

publicat în 24.11.2025 la 12:30