Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgarii aleg destinații interne pentru minivacanța de 6–8 septembrie

Румен Драганов
Foto: БТА

Aproximativ 320.000 de cetățeni bulgari vor călători în perioada liberă de la începutul lunii septembrie, între 6 și 8 ale lunii, potrivit estimărilor Institutului pentru Analize și Prognoze în Turism, conduse de Rumen Draganov. Dintre aceștia, în jur de 40.000 vor petrece zilele libere în afara țării, cei mai mulți alegând destinații apropiate precum Grecia și Turcia.

Vremea frumoasă îi determină pe cei mai mulți să rămână în Bulgaria, unde, conform lui Draganov, turismul intern este în continuă creștere. „În timpul pandemiei, mulți oameni și-au renovat casele moștenite sau au investit în vile, ceea ce a impulsionat semnificativ turismul local”, a explicat el.

În al doilea trimestru al anului, au fost înregistrate peste 26 de milioane de călătorii în interiorul țării, în principal către astfel de case și vile, în timp ce călătoriile în străinătate au fost în număr de aproape 8 milioane. Peste 1,3 milioane de turiști vizitează Grecia anual.
Numărul străinilor care au vizitat Bulgaria în timpul verii este de aproximativ două ori mai mare decât populația Bulgariei – 13,5 milioane. Călătoriile interne sunt de patru ori mai mari decât populația Bulgariei – peste 26 de milioane, a spus Rumen Draganov. Potrivit acestuia, din ianuarie până în august, peste 9 milioane de turiști străini au intrat în Bulgaria.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Călătoriile în străinătate cresc cu 15%

Călătoriile cetățenilor bulgari în străinătate în luna octombrie s-au ridicat la 829.300, cu 15% mai mult decât în octombrie 2024, potrivit Institutului Național de Statistică. Cele mai multe călătorii au fost efectuate în Turcia, Grecia, Serbia,..

publicat în 27.11.2025 la 13:15

Bulgaria prezentată turiștilor români la TTR 2025

Ediția de toamnă a Târgului Turistic Românesc (TTR 2025) a început la Centrul RomExpo din București, oferind vizitatorilor oferte atractive, destinații pentru toate gusturile, experiențe captivante și soluții inovatoare pentru planificarea viitoarelor..

publicat în 21.11.2025 la 14:00
Мартин Захариев

Calendar cultural pentru dezvoltarea sezonului turistic de vară și iarnă în Bulgaria

Consiliul Național pentru Turism va elabora un calendar dedicat turismului cultural în țară, a anunțat vicepreședintele consiliului, Martin Zahariev, în cadrul conferinței „Destinația Bulgaria în prim-plan pentru 2026”, transmite BTA. Sezonul estival..

publicat în 18.11.2025 la 15:30