Eforturile de stingere a incendiului din Parcul Național Rila continuă pentru a zecea zi consecutivă, a raportat corespondentul BNR din Blagoevgrad, Keti Trenceva.
Situația cea mai critică este pe frontul de nord-est, unde vântul răspândește flăcările prin iarba uscată, ienupări și copaci căzuți. Peste 70 de pompieri, angajați ai Parcului Național Rila și voluntari din echipele municipale din Simitli și Blagoevgrad luptă împotriva flăcărilor și a vânturilor care își schimbă constant direcția. Incendiul continuă să se extindă în zona Ceakaliță, deasupra localității Stâncile Albe. Terenul este alpin și abrupt, iar stingerea incendiului se face în mare parte manual.
Echipele de pompieri caută în prezent râpe cu suficientă apă pentru a construi un sistem de stingere a incendiului la o altitudine de 2.100 de metri. Un elicopter de la baza aeriană Krumovo a sosit și inspectează zonele cele mai critice, care vor fi vizate din aer.
Editat de Diana Țankova
Publicat și tradus în limba română de Vlad Mitev
Foto: Ministerul Apărării
Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...
Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..
Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..