În august 2025, rata anuală a inflației în Bulgaria s-a situat la 5,3%, la fel ca în iulie 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Inflația lunară în august a scăzut la 0,1%, comparativ cu 1,7% în iulie.
Inflația măsurată de la începutul anului (august 2025 până în decembrie 2024) a atins 4,2%. Inflația medie anuală pentru perioada septembrie 2024 - august 2025 este de 3,4%. Pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), inflația anuală în august 2025 s-a situat la 3,5%.IAPC este o măsură comparabilă a inflației în statele membre ale UE. Este unul dintre criteriile pentru stabilitatea prețurilor și pentru aderarea Bulgariei la zona euro.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BTA
Bulgarii consumă mai puțină pâine, brânză și legume, dar mai multe fructe, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică privind consumul gospodăriilor în al treilea trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a..
În ceea ce privește Lukoil, furtuna, mai degrabă, a trecut, însă încă există riscuri, a declarat vicepremierul Tomislav Doncev la bTV. El a subliniat trei riscuri pentru guvern în legătură cu viitorul rafinăriei petroliere Lukoil din Burgas. Primul este..
Intermediari bulgari au fost identificați ca unele dintre verigile de legătură într-o investigație privind o schemă internațională de spălare a banilor rusești. BGNES citează date ale Intelligence Online, potrivit cărora două companii de brokeraj din..