Există o creștere enormă a importului de lucrători din țări terțe. Ne îndreptăm spre 50000 până la sfârșitul anului. Lipsa de personal este constantă. Acest lucru a declarat Gheorghi Pârvanov, expert în resurse umane, membru al consiliului de administrație al Asociației Bulgare pentru Managementul Resurselor Umane și al Confederației Bulgare pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru Radio Național Bulgar.
”Cel mai probabil, anul viitor vom vedea persoane din țări terțe ajutând în școli, spitale și alte locuri”, a spus Pârvanov și a adăugat că există o lipsă de personal și în transportul public din Sofia.
”De când lucrez în domeniul resurselor umane, nu am mai văzut o astfel de revenire a bulgarilor din străinătate. Vedem acest lucru în fiecare zi. Cei mai căutați – personalul de serviciu, operatorii, muncitorii – nu se întorc încă, dar în segmentul mediu de experți și în cel superior, valul este uriaș”, a subliniat expertul.
Editor: Ivo Ivanov
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: Ani Petrova
Grupul KBC se așteaptă ca economia bulgară să crească puțin mai mult anul viitor în comparație cu previziunile anterioare, potrivit concluziilor ultimelor evaluări ale grupului financiar belgian privind economiile din Europa Centrală și de Est. Conform..
La o întâlnire la Berlin cu Annette Kroeber-Riel, vicepreședinte pentru Afaceri guvernamentale și politici publice pentru Europa în cadrul Google, ministrul Guvernării E electronice, Valentin Mundrov, a declarat că parteneriatul dintre Bulgaria și..
Bursa de Valori din Bulgaria va fi parte din evenimentul EU-Chambers Business Chill with the Bulgarian Stock Exchange , organizat de Camera de Comerț Ungaro-Bulgară, care în prezent prezidează EU-Chambers în Bulgaria. Despre acest lucru informează BVB pe..