Discuțiile privind salariul minim pentru 2026 în Bulgaria s-au încheiat fără un acord între întreprinderi și sindicate în cadrul Comisiei pentru venituri și nivel de trai a Consiliului Național pentru Cooperare Tripartită. O nouă rundă de discuții este programată pentru 6 octombrie 2025, din cauza lipsei de consens, a raportat postul public de radio BNR Horizont.
Guvernul a propus majorarea salariului minim de la 1077 leva (550 euro) la 1213 leva (620,20 euro) începând cu 1 ianuarie 2026. Cele două principale sindicate ale țării susțin planul, în timp ce două organizații patronale – Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei și Asociația Capitalului Industrial din Bulgaria – se opun, potrivit lui Atanas Kațarcev, economist-șef la Confederația Sindicală Podkrepa.
Sindicatele susțin că o creștere este necesară, deoarece Bulgaria este cu mult în urma altor state membre ale UE și se situează pe ultimul loc în ceea ce privește salariul minim. Însă Vasil Velev, președintele adunării generale a Asociației Capitalului Industrial, a declarat că salariul minim depășește de zece ori creșterea productivității și că majorarea ar trebui amânată.
Editor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Bulgaria nu are o politică națională coerentă în materie de refugiați, în ciuda fluxurilor continue de migranți, a afirmat miercuri vicepreședinta Iliana Iotova, solicitând instituția principală să coordoneze eforturile de integrare. Vorbind la o masă..
„Bulgaria rămâne un susținător ferm al eforturilor Ucrainei de a obține o pace justă și durabilă, care să garanteze suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia”, a declarat ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev la deschiderea celei de-a..
Cu sloganul „Nu divizării lucrătorilor! Da veniturilor mai mari!”, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) a organizat un protest în fața intrării pentru membri a Adunării Naționale. Demonstrația a avut loc înaintea celei de-a doua..