Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Sancțiuni efective, începând cu 8 octombrie 2025, pentru comercianții care nu respectă legea privind euro

Foto: Serviciul de informare al guvernului

Începând cu 8 octombrie 2025, vor fi aplicate sancțiuni efective comercianților care nu respectă prevederile legii privind adoptarea euro în Bulgaria.

Perioada de adaptare, în care autoritățile emit doar avertismente, este pe cale să expire. Comisia pentru protecția consumatorilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală lansează controale comune pentru a verifica punerea în aplicare a legii. Acest lucru a fost clarificat în cadrul unei reuniuni a mecanismului euro convocată de premierul Rosen Jeliazkov. Se vor aplica sancțiuni companiilor care majorează prețurile fără justificare. Conform prevederilor legii, toți cei 256 de comercianți cu amănuntul stabiliți în domeniul alimentelor, băuturilor și medicamentelor, cu o cifră de afaceri pentru anul precedent de peste 10 milioane de leva, sunt obligați să afișeze pe paginile lor informații despre prețurile produselor din coșul mare de consum pe care le vând, într-un format care poate fi citit de mașini. Scopul este ca aceste informații să fie analizate prin intermediul platformei „Cât costă” (Kolkostruva.bg). Platforma a fost lansată astăzi de Comisia pentru protecția consumatorilor.

Editat de Miglena Ivanova

Tradus și publicat de Vlad Mitev

Foto: Serviciul de presă al Guvernului




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei persoane reținute la protestul de amploare din Sofia; cinci polițiști răniți

Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...

publicat în 27.11.2025 la 16:45

În Macedonia de Nord, cititorii sunt familiarizați cu literatura bulgară contemporană, dar nu și cu literatura bulgară clasică

Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..

publicat în 27.11.2025 la 14:00

Avertizare de precipitații abundente pentru 12 județe din sudul Bulgariei

Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..

publicat în 27.11.2025 la 11:45