La propunerea Consiliului de Miniștri, șefii Agenției Naționale de Informații și Agenției Naționale pentru Operațiuni Tehnice vor fi, de acum înainte, aleși de Adunarea Națională, relatează Maria Fileva de la BNR.
Aceasta înseamnă că președintelui i se retrag competențele de numire a șefilor serviciilor speciale. Săptămâna trecută a fost adoptată o modificare similară în ceea ce privește șeful Agenției de Stat pentru Securitate Națională. Modificările legislative au fost adoptate cu voturile majorității de guvernământ și cu sprijinul DPS-Un Nou Început și al deputaților independenți.
Deputații care nu sunt de acord cu textele aprobate și-au exprimat temerea că serviciile speciale sunt preluate din punct de vedere politic, transportând țara înapoi în perioada de dinainte de 1989 (perioada regimului totalitar).
”Aceasta înseamnă uzurparea puterii represive în țară”, a declarat Atanas Atanasov din coaliția Continuăm Schimbarea/Bulgaria Democrată (PP/DB). Petar Petrov, din partidul Renaștere, a declarat că, după promulgarea amendamentelor în Monitorul Oficial, partidul său va strânge semnături pentru a le contesta la Curtea Constituțională. Luben Dilov, din partidul de guvernământ GERB-SDS, a susținut amendamentele, afirmând că acum va fi clar cine poartă responsabilitatea pentru șefii numiți ai serviciilor speciale.
Editat de Diana Tsankova
Tradus și publicat de Vlad Mitev
Foto: BTA
„Am discutat de multe ori cu Timcho Moutsounski, ministrul de Externe al Macedoniei de Nord. El cunoaște foarte bine poziția noastră. Rolul său este de a convinge propriul guvern să respecte consensul din 2022”, a declarat ministrul bulgar de Externe,..
Mă aștept ca la Sofia, parlamentarii din statele membre ale Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (PABSEC) să ia decizii cu viziune pentru a sprijini cooperarea și dezvoltarea în regiunea Mării Negre. Acest lucru a fost declarat de..
Partidul Continuăm Schimbarea (PP) a cerut organizarea unui protest și blocarea clădirii Adunării Naționale pentru a opri adoptarea bugetului pentru anul viitor. Deputații discută bugetul în prima lectură. PP a primit sprijin pentru ideea sa din partea..