Curtea de Apel din Sofia a lăsat în arest pe primarul din Varna, Blagomir Koțev, acuzat de corupție și participare la o grupare criminală organizată. Hotărârea este definitivă. Unul dintre cei trei judecători, Andrei Anghelov, a semnat cu o opinie separată. Hotărârea precizează, de asemenea, că Kotsev este în continuare primarul din Varna și că, chiar și în arest la domiciliu, ar putea influența ancheta.
Între timp, Tribunalul din Sofia a schimbat măsura de detenție pentru fostul viceprimar al Sofiei, Nikola Barbutov, de la „detenție preventivă” la „arest la domiciliu”.El este acuzat de participare la o grupare criminală organizată pentru infracțiuni oficiale și luare de mită. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BGNES
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale în legătură cu refuzul fostei președinte a Parlamentului, Natalia Kiselova, de a înainta spre..
„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..