Adjunctul ministrului rus de externe, Aleksandr Grușko, a declarat că Moscova nu a purtat discuții privind survolul aeronavei prezidențiale a lui Vladimir Putin deasupra Poloniei, României și Bulgariei în eventualitatea unei vizite la Budapesta.
„Încă este prea devreme pentru contacte cu Bulgaria și alte state în legătură cu un posibil survol al avionului președintelui Vladimir Putin deasupra spațiului lor aerian în drum spre Ungaria”, a spus Grușko, citat de agenția RIA Novosti.
Pe 16 octombrie, președintele Statelor Unite, Donald Trump, și Vladimir Putin au avut o conversație telefonică, iar ulterior a fost anunțat că se pregătește o întâlnire la Budapesta dedicată Ucrainei.
Tancho Popganchev Ianchev, preot al Bisericii Ortodoxe Bulgare din Ungaria, a lansat pe 19 octombrie, în cadrul unei ceremonii dedicate Zilei prieteniei ungaro-bulgare în orașul Esztergom, un apel către comunitățile ortodoxă, catolică și protestantă să se unească într-o rugăciune comună pentru succesul negocierilor de pace, transmite agenția MTI.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia BahovskiȘase țări, printre care și Bulgaria, riscă să nu respecte cadrul fiscal al UE în 2026. Acest lucru este evidențiat în Pachetul de toamnă al Semestrului european 2026, adoptat de Comisia Europeană. Alte 12 țări sunt îndemnate să continue implementarea..
Uniunea Judecătorilor a tras un semnal de alarmă privind introducerea unui nou program soft antivirus pe computerele instanțelor. Magistrații se tem că acesta ar putea încălca regulile privind protecția datelor personale și ar putea afecta independența..
Asociația Capitalului Industrial din Bulgaria a lansat un apel la participarea la un protest pe 26 noiembrie împotriva bugetului pentru 2026, care urmează să fie adoptat în a doua lectură. „Facem apel nu numai la membrii noștri, ci și la toți..