Moștenitorii legali ai persoanelor care și-au pierdut viața în timpul inundațiilor din regiunea Burgas la începutul lunii octombrie vor primi 15.000 de leva (7670 de euro), a decis guvernul, relatează BGNES. Suma necesară de 60.000 de leva (30.679 euro) a fost asigurată din bugetul Ministerului Muncii și Politicii Sociale. Ajutorul unic va fi plătit de Agenția de Asistență Socială.
La începutul lunii, cabinetul a alocat un ajutor suplimentar în valoare de 3000 de leva (1534 euro) pentru persoanele afectate de inundații. Aceștia vor putea primi o asistență unică în valoare de trei ori pragul de sărăcie – 1914 de leva (978 de euro), precum și finanțare pentru aparatele electrocasnice distruse în valoare de până la 2500 de leva (1278 de euro) din fondul de protecție socială. Astfel, valoarea totală a ajutorului care poate fi acordat de Ministerul Afacerilor Sociale se ridică la aproape 7500 de leva (3.835 de euro).
Editat de Diana Țancova
Tradus și publicat de Vlad Mitev
Fotografii: BTA, arhivă
Proporția studenților străini din Bulgaria s-a dublat în ultimul deceniu. În 2013, aceștia reprezentau aproape 4% din totalul studenților, iar în 2025 numărul lor a ajuns la 9% din totalul studenților activi. Acest lucru este indicat de clasamentul anual..
Speranța medie de viață în Bulgaria a început să crească din nou și ajunge la 75,6 ani, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Tendința pozitivă este asociată în principal cu diminuarea impactului pandemiei de Covid-19. Speranța medie de viață în..
Joi, temperaturile minime vor varia între 5 și 10°, în sudul Bulgariei între 13 și 15°, iar în Sofia în jur de 7°. În timpul zilei, înnorările vor scădea temporar și precipitațiile se vor opri. Vântul în văi și în zonele joase va scădea temporar, iar..