Ambasada Bulgariei la Washington a organizat o recepție pentru Consiliul Director al celei mai vechi organizații evreiești „B'nai B'rith”. Acest lucru a fost anunțat de misiunea diplomatică pe Facebook.
Directorul general al organizației, Mariaschin, a amintit de acțiunile eroice ale poporului bulgar, ale liderilor Bisericii Ortodoxe Bulgare, ale personalităților publice și ale intelectualilor, care au dus la salvarea a aproape 50.000 de evrei bulgari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Șefa interimară a Ambasadei, Stefka Iovceva, a subliniat că mii de evrei bulgari care și-au găsit un nou cămin în Israel după război păstrează vie memoria milosteniei poporului bulgar. Iovceva a primit un semn simbolic al tzedakah, ca gest de recunoștință pentru prietenia și sprijinul său.
Echipa ambasadei din Washington și-a exprimat recunoștința față de B'nai B'rith și personal față de Dan Mariaschin pentru contribuția valoroasă și sprijinul continuu pentru consolidarea parteneriatului strategic între Bulgaria, Israel și Statele Unite.
Editat de Ivo Ivanov
Publicație în limba română: Vlad Mitev
Bulgaria nu are o politică națională coerentă în materie de refugiați, în ciuda fluxurilor continue de migranți, a afirmat miercuri vicepreședinta Iliana Iotova, solicitând instituția principală să coordoneze eforturile de integrare. Vorbind la o masă..
„Bulgaria rămâne un susținător ferm al eforturilor Ucrainei de a obține o pace justă și durabilă, care să garanteze suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia”, a declarat ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev la deschiderea celei de-a..
Cu sloganul „Nu divizării lucrătorilor! Da veniturilor mai mari!”, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) a organizat un protest în fața intrării pentru membri a Adunării Naționale. Demonstrația a avut loc înaintea celei de-a doua..