Întreprinderile publice intenționează să introducă un sistem de gestionare a riscului de corupție. Acestea vor avea un ofițer de integritate, conform amendamentelor la Legea Întreprinderilor Publice adoptate în prima lectură. Modificările propuse de GERB-SDS au fost aprobate cu 105 voturi „pentru”, 42 „împotrivă” și 19 „abțineri”.
Proiectul de lege introduce obligația de a implementa sisteme de gestionare a riscului de corupție în întreprinderile de stat, în conformitate cu o recomandare a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și ca parte a măsurilor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență.
Sistemele de gestionare a riscurilor de corupție acoperă selecția funcționarilor superiori, măsurile de prevenire a conflictelor de interese, o metodologie de evaluare și control al riscurilor de corupție, precum și formarea în materie de etică și integritate a angajaților.
Editat de Ivo Ivanov
Publicație în limba română: Vlad Mitev
Proporția studenților străini din Bulgaria s-a dublat în ultimul deceniu. În 2013, aceștia reprezentau aproape 4% din totalul studenților, iar în 2025 numărul lor a ajuns la 9% din totalul studenților activi. Acest lucru este indicat de clasamentul anual..
Speranța medie de viață în Bulgaria a început să crească din nou și ajunge la 75,6 ani, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Tendința pozitivă este asociată în principal cu diminuarea impactului pandemiei de Covid-19. Speranța medie de viață în..
Joi, temperaturile minime vor varia între 5 și 10°, în sudul Bulgariei între 13 și 15°, iar în Sofia în jur de 7°. În timpul zilei, înnorările vor scădea temporar și precipitațiile se vor opri. Vântul în văi și în zonele joase va scădea temporar, iar..