Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Din cauza întârzierii reformelor anticorupție, UE ar putea tăia fonduri pentru Bulgaria

Valdis Dombrovskis
Foto: EPA/BGNES

Teoretic, Bulgaria ar putea solicita și a treia tranșă de plată din Planul de Redresare și Reziliență până la sfârșitul anului 2025, a declarat într-un interviu pentru BNR comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis. El a precizat că Bruxellesul și Sofia sunt în contact și în privința celei de-a doua plăți din plan, însă lipsa reformelor ar putea duce la o modificare a sumei.

„Putem efectua cel puțin o plată parțială, deoarece știți că una dintre reformele legate de comisia anticorupție nu a fost încă finalizată. Suntem în contact cu autoritățile bulgare pentru a vedea cum putem proceda”, a explicat comisarul european.

Bruxellesul a primit deja proiectul de buget al Bulgariei pentru 2026. „În acest stadiu nu am văzut o variantă mai detaliată, dar înțelegerea noastră este că autoritățile bulgare urmăresc un deficit bugetar sub 3% sau în jurul acestui prag”, a adăugat Dombrovskis.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Guvernanții reiau dialogul cu sindicatele și patronatele pentru bugetul 2026

„Dialogul dintre angajatori și sindicate a fost restabilit. De mâine, la Ministerul Finanțelor, încep întâlniri în care vor fi clarificate toate detaliile. Statul stă în spatele fiecărui cetățean bulgar.”, a scris pe Facebook liderul GERB, Boiko Borisov,..

publicat în 27.11.2025 la 15:30
Бойко Борисов

Se îngheață bugetul pe 2026; GERB este pregătit să guverneze cu bugetul vechi

Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat că bugetul pentru 2026 nu îi place și că va fi înghețat. În fața presei din Parlament, Borisov a spus că „Consiliul pentru guvernare comună” al formațiunilor din coaliție, împreună cu premierul și ministrul..

publicat în 27.11.2025 la 10:40

Prețurile imobiliare din Sofia cresc cu 25,5% într-un an

Prețul mediu al apartamentelor vândute în Sofia în al treilea trimestru al anului 2025 a ajuns la 2.310 euro pe metru pătrat, înregistrând o creștere anuală de 25,5%, potrivit datelor furnizate de Bulgarian Properties. Deși noile ansambluri..

publicat în 26.11.2025 la 18:30