Cu strigăte de „Nu euro”, aproximativ o sută de susținători ai partidului Renaștere s-au adunat pentru a protesta în fața clădirii Băncii Naționale a Bulgariei (BNB) din Sofia. Protestul are loc în contextul vizitei oficiale a președintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, la Sofia, programată pentru 4 noiembrie.
„Conform programului, ea trebuia să fie la Banca Națională a Bulgariei la ora 10:30, dar, din câte înțelegem, nu a sosit încă”, a declarat jurnaliștilor liderul partidului Renaștere, Kostadin Kostadinov. Poate din cauza acestei proteste, programul ei de astăzi va suferi o modificare, a recunoscut politicianul. „Știm care este traseul ei, știm care sunt angajamentele ei pentru astăzi și mâine, știm și care este programul comisarului european Valdis Dombrovskis și vom încerca să le facem pe aceste persoane să înțeleagă că nu sunt binevenite în țara noastră și că Bulgaria nu dorește euro”, a spus Kostadinov.
Editor: Ivo Ivanov
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: BTA
„Fac apel la toți reprezentanții Mișcării pentru Drepturi și Libertăți din administrația locală – primari și consilieri municipali – să asigure securitatea și previzibilitatea pentru cetățeni și să ia măsurile necesare pentru a menține toate taxele și..
„În calitate de stat membru al UE și aliat în NATO, Bulgaria este pregătită să participe la găsirea de soluții pentru pace și securitate”, a decarat premierul Rosen Jeliazkov la reuniunea informală a liderilor statelor și guvernelor din UE. Potrivit..
Cercetătorii bulgari și chinezi au discutat despre cooperarea științifică în cadrul unui forum organizat vineri la Sofia, la care au participat reprezentanți ai Academiei Bulgare de Științe (BAS), oficiali guvernamentali, economiști și personalități..