Adoptarea monedei euro de la 1 ianuarie 2026 este „una dintre cele mai importante etape de pe drumul european al Bulgariei”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov la conferința „Bulgaria la pragul zonei euro”, desfășurată la Sofia. La forumul organizat în reședința „Boyana” participă președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, directoarea generală a Fondului Monetar Internațional, Kristalina Gheorghieva, comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, și alți oficiali.
„Când a început campania de informare privind introducerea euro, predominau euroscepticii; în prezent, balanța s-a înclinat cu 7% în favoarea încrederii în moneda unică. Mediul de afaceri bulgar a susținut și continuă să susțină acest pas. Nivelul de informare al cetățenilor bulgari a crescut cu peste 20 de puncte procentuale. Sondajele sociologice arată că oamenii așteaptă efecte pozitive pe termen mediu, dar mai ales pe termen lung. Pentru guvern și mediul de afaceri este clar că aceasta este o oportunitate care trebuie valorificată, însă cu măsuri suplimentare”, a subliniat premierul.
„Sunt convins că, de la 1 ianuarie 2026, Bulgaria va întâmpina noua monedă ca pe un simbol al maturității democrației noastre europene”, a adăugat Jeliazkov.
Bulgaria se situează pe locul 11 în indicele global „Digital Quality of Life 2025” (DQL), realizat de compania Surfshark, după ce anul trecut ocupa poziția a 18-a. Indicele analizează și urmărește bunăstarea digitală a țărilor pe baza a cinci criterii:..
Bulgaria nu va fi nevoită să salveze țările din zona euro care se confruntă cu dificultăți. Acest lucru a afirmat Liliana Pavlova, fost vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, la Radio Național Bulgaria. „În contractele pe care le semnăm și în..
Proiectul de buget de stat a fost adoptat în primă lectură de Parlament pe 21 noiembrie, însă schimbările propuse pentru cadrul financiar al anului 2026 au declanșat un conflict deschis între coaliția de guvernare, condusă de GERB, și opoziție, alimentat..