Peste 20 de artiști din Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Franța și Cehia vor participa la cea de-a treia ediție a festivalului Sofia Experimental, care se va desfășura între 5 și 9 noiembrie. În cadrul unei serii de concerte, conferințe, prezentări și ateliere muzicale, publicul va avea ocazia să descopere creații originale de interfețe muzicale și practici inovatoare, neconvenționale, din domeniul muzicii, informează organizatorii.
Evenimentele vor avea loc la Institutul Goethe, școala de muzică Rockschool, Academia Națională de Muzică, spațiul cultural Bobina și clubul Ateliето, transmite BTA.
Deschiderea este programată pentru 5 noiembrie, cu o demonstrație și un concert susținut de Korhan Erel. Născut în 1973 la Istanbul, acesta trăiește din 2014 la Berlin. Este un artist non-binar, activ în domeniul muzicii electronice, al improvizației și al designului sonor. Cântă la instrumente concepute de el pe calculator sau la alte instrumente electronice, folosind diferite controlere.
La Sofia, Erel va vorbi despre instrumentele sale „do-it-yourself”, despre proiectele sale solo și colaborative cu alți artiști, precum și despre scena underground berlineză. După prezentare, va avea loc un experiment improvizațional de ansamblu între Korhan Erel și membrii formației Improwise Ensemble din Sofia.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Filmul „Made in EU”, regizat de Stefan Komandarev, a obținut Premiul Criticii la Festivalul de Film de la Arras, în Franța, au anunțat reprezentanții echipei producției. Juriul a fost format din critici de film și jurnaliști de la France 2, France..
„Sfârșitul este aproape – să-l lăsăm să vină.” Acesta este motto-ul Carnavalului 2026 din Gabrovo, care a marcat începutul așa-numitului al cincilea anotimp al anului. Acesta este anotimpul din orașele europene și mondiale în care se organizează..
Magdalena Stoyanova, în vârstă de șapte ani, elevă a școlii de artă „Kolorit” din Pleven, a obținut medalia de aur și o distincție specială la Concursul Internațional de Desen pentru Copii „Sănătate 2025”. Ceremonia de premiere a avut loc la São Paulo,..