Premierul Rosen Jeliazkov și vicepremierul Tomislav Doncev au anulat ședința de astăzi a Consiliului Național Tripartit privind proiectul de buget pentru 2026, după ce mediul de afaceri a decis, în mod fără precedent, să nu participe la discuții. Potrivit reprezentanților patronatelor, proiectul este unul „de stânga” și a fost elaborat fără dialog, transmite reporterul Țvetelina Stoianova.
Mediul de afaceri se opune creșterii prevăzute a contribuțiilor sociale și a taxei pe dividende, măsuri care, susțin aceștia, vor împovăra companiile, vor descuraja investițiile și vor alimenta economia subterană. De asemenea, angajatorii sunt nemulțumiți de introducerea unui salariu minim de 620 de euro în 2026, ceea ce reprezintă o majorare de peste 12%.
Reprezentanții mediului de afaceri afirmă că bugetul este neadecvat și dăunător pentru țară. „Nu există nicio reformă în el. Distribuirea banilor ‘cu elicopterul’ trebuie pur și simplu să înceteze”, au declarat aceștia.
„Am fost invitați doar pentru a ni se înmâna nota de plată a risipei statului. Nu vom participa. Suntem responsabili față de oamenii care lucrează în companiile noastre, față de tineri, pentru că le trasăm un viitor sumbru, dacă ceea ce se discută acum în sala din spatele nostru devine realitate”, au comentat angajatorii.
Bugetul pentru 2026 va fi primul exprimat în euro, în condițiile în care Bulgaria își va schimba moneda în mai puțin de două luni.
În ședința de ieri, guvernul a aprobat proiectul de buget de stat pentru 2026, care, în mod fără precedent, nu a primit sprijinul angajatorilor. Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Bulgariei, Țvetan Simeonov, depunerea bugetului..
„Toate stațiile din rețeaua de distribuție „Lukoil” funcționează și vor continua să funcționeze în mod normal.” Acest lucru este menționat într-un comunicat de presă al companiei cu privire la informațiile difuzate în unele mass-media despre încetarea..
Adunarea Națională a Bulgariei a aprobat în mod definitiv modificările la Legea privind eficiența energetică, prin care se înființează Fondul Național pentru Decarbonizare. Noua structură va sprijini gospodăriile în implementarea măsurilor legate de..