Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din cadrul Legii „Magnitsky” aplicate unor cetățeni bulgari. El a precizat că a abordat acest subiect și cu David Cameron, pe vremea când acesta era ministru de externe al Marii Britanii.
Potrivit lui Borisov, chestiunea ridicării sancțiunilor împotriva lui Delyan Peevski a fost discutată în repetate rânduri în biroul său, în perioada în care colabora politic cu liderii PP-DB – Kiril Petkov, Asen Vasilev și Hristo Ivanov, relatează reporterul BNR Daniel Inkov.
„Vorbesc despre toți bulgarii care au fost incluși în aceste sancțiuni în mod nedrept”, a subliniat Borisov. El a afirmat că, în opinia sa, Delyan Peevski a fost inclus pe nedrept în lista sancțiunilor.
„Sunt convins că Peevski nu a vândut pașapoarte, iar cel care le-a vândut a fost arestat”, a spus Borisov, adăugând: „Am fost implicat atunci când sancțiunile au fost impuse. Când au fost anunțate, eram la ambasada SUA, împreună cu ambasadoarea și Jim O’Brian, și cunosc toate detaliile legate de aceste sancțiuni.” El a afirmat că a discutat subiectul și cu mai multe servicii partenere.
Ulterior, într-o postare pe Facebook, Hristo Ivanov a transmis: „Este categoric fals că am sprijinit ridicarea sancțiunilor împotriva lui Delyan Peevski.”
GERB va oferi prime de Crăciun pentru pensionari în valoare de 120 de leva (61,36 euro), a declarat liderul partidului, Boiko Borisov, în marja ședinței parlamentului. Potrivit acestuia, fondurile pentru pensionari vor fi alocate din bugetul de stat...
„Podkrepa” începe o serie de acțiuni de protest în principalele administrații de stat din întreaga țară, relatează BGNES. Prima dintre acestea are loc astăzi, la prânz, în fața sediului central al Institutului Național de Statistică din Sofia și în fața..
Cu 128 de voturi „pentru”, majoritatea de guvernământ din Parlament, împreună cu trei deputați independenți, au respins veto-ul președintelui asupra Legii privind apărarea și forțele armate. Modificările extind posibilitățile de declarare a stării de..