Bulgarii consumă mai puțină pâine, brânză și legume, dar mai multe fructe, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică privind consumul gospodăriilor în al treilea trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Consumul de cârnați, fasole și cartofi rămâne neschimbat. Cele mai mari cheltuieli sunt pentru alimente și băuturi nealcoolice, reprezentând aproape 30% din cheltuielile totale.
Cheltuielile pentru alimente și băuturi nealcoolice au crescut de la 881 la 957 de leva. Costurile cu locuința sunt a doua cea mai mare cheltuială, reprezentând 15% din cheltuieli. Cheltuielile pentru băuturi alcoolice și țigări au crescut, de asemenea, cu 15%, ajungând la 136 de leva pe persoană. Cheltuielile pentru locuință, inclusiv apa, electricitatea, încălzirea, mobilierul și întreținerea locuinței, au crescut de la 485 la 501 de leva, în timp ce cheltuielile pentru impozite și contribuții la asigurările sociale au crescut de la 420 la aproape 500 de leva. Potrivit Institutului Național de Statistică, inflația lunară este de 0,9%, iar inflația de la începutul anului este de 4,6%.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BTA
Bulgaria dispune de cantități suficiente de combustibil, iar rezervele pentru 90 de zile sunt asigurate în proporție de aproximativ 98%, a declarat Asen Asenov, președintele Agenției de Rezervă de Stat și Stocuri de Război, pentru bTV. Țara dispune de..
O conferință cu tema „Perspective privind integrarea refugiaților și migranților pe piața muncii” va avea loc astăzi la Sofia. Evenimentul este organizat în cadrul unui proiect al Primăriei Sofiei și va reuni la un loc experți de profil, instituții și..
Bulgaria intensifică măsurile de securitate pe uscat, pe apă și în aer – inclusiv cu un sistem de apărare împotriva dronelor, la sediile Lukoil de pe teritoriul său, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Agenția de Stat pentru Securitate..