Uniunea Judecătorilor a tras un semnal de alarmă privind introducerea unui nou program soft antivirus pe computerele instanțelor. Magistrații se tem că acesta ar putea încălca regulile privind protecția datelor personale și ar putea afecta independența sistemului judiciar.
Într-o scrisoare oficială, organizația solicită „oprirea imediată a implementării agentului antivirus Trellix Endpoint Security Power Edition în instanțe”. În document se precizează: „Cunoaștem existența unor îngrijorări serioase în rândul comunității judiciare și al administratorilor de sistem din instanțe în ceea ce privește riscurile pentru securitatea informațională, protecția datelor personale și independența puterii judiciare”, citează segabg.com.
Judecătorii mai susțin că programul soft antivirus propus spre implementare de Consiliul Superior al Magistraturii și de compania de stat „Servicii Informaționale“ nu respectă cinci dintre standardele UE aplicabile unor astfel de produse.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Frații Vladigherov vor acompania live un film mut la cinematograful Metro Kulturhaus din Viena, aceasta fiind a doua oară când se lansează în această provocare. Istoricul Metro Kino este administrat de Arhiva de Film Austriacă din 2002, prezentând filme..
Timișoara, un mare oraș multinațional din vestul României, este centrul regiunii istorice Banat și casa bulgarilor din Banat. Reprezentanții acestei comunități sunt descendenți ai imigranților din teritoriile bulgare de acum aproape trei secole, care..
În 2026, Ministerul Inovării și Creșterii Economice va investi aproape 115 milioane de euro în infrastructura națională pentru comunicații sigure prin satelit și în proiecte comune între mediul de afaceri și mediul academic. Fondurile vor fi distribuite..