Eмисия новини
от часа
Майкъл Макграт

UE așteaptă din partea Bulgariei condamnări pentru corupție la nivel înalt

„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..

18.11.25 12:30 |

Viitorul Lukoil Burgas depinde de SUA și de proprietar, a declarat vicepremierul

În ceea ce privește Lukoil, furtuna, mai degrabă, a trecut, însă încă există riscuri, a declarat vicepremierul Tomislav Doncev la bTV.  El a subliniat trei riscuri pentru guvern în legătură cu viitorul rafinăriei petroliere Lukoil din Burgas. Primul este..

17.11.25 08:45 |

Guvernul Bulgariei aprobă proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind bugetul de stat pentru 2026, precum și previziunile bugetare pe termen mediu actualizate pentru perioada 2026-2028. În legătură cu introducerea euro la 1 ianuarie 2026, toate cifrele au fost pregătite în euro,..

13.11.25 17:45 |
Iliana Iotova

Vicepreședinta: Nimeni nu i-a liniștit pe bulgari că nu vor exista probleme cu carburanții

Nu mă mir că a fost respins veto-ul președintelui legat de vânzarea activelor companiei Lukoil , pentru că chiar și pe o temă atât de delicată, serioasă și îngrijorătoare, nu au existat nici argumente, nici discuție”, a declarat vicepreședinta Iliana..

07.11.25 14:15 |

Partidele de la guvernare convin să rotească funcția de președinte al parlamentului

Partidele din coaliția bulgară au convenit să introducă un sistem de rotație a președinției Adunării Naționale. În cadrul reuniunii comune a consiliului de guvernare de astăzi, membrii au discutat și proiectul de buget pentru anul viitor. Kostadin..

28.10.25 19:15 |

Guvernul bulgar alocă 2 milioane de leva pentru patru programe educaționale naționale

Cabinetul de miniștri va acorda aproape 2 milioane de leva municipalităților pentru implementarea a patru programe naționale dedicate dezvoltării educației, a anunțat serviciul de presă al Guvernului. Programul „Siguranța rutieră” va furniza..

28.08.25 11:30 |

Pe 4 iulie 2025, parlamentul bulgar va vota asupra celei de-a treia moțiuni de cenzură

Dezbaterea în plen privind a treia moțiune de cenzură împotriva guvernului lui Rosen Jeliazkov, propusă de partidul Renaștere, s-a încheiat. Conform regulamentului Adunării Naționale, votul trebuie să aibă loc la cel puțin 24 de ore după încheierea..

03.07.25 16:15 |

Un grup civic organizează un protest național împotriva introducerii monedei euro

Sediul civic organizează un protest național împotriva introducerii monedei euro Un protest național împotriva introducerii monedei euro și cerând demisia guvernului va avea loc pe 31 mai 2025, a devenit clar la o discuție publică pe tema „Cum să..

17.05.25 14:00 |

Cabinetul lui Rosen Jeliazkov cu o viziune pentru un mandat de 4 ani

Programul guvernului include 100 de priorități, distribuite în 19 sectoare, cu o viziune pentru un mandat complet de patru ani. Acest lucru a fost anunțat de premierul Rosen Jeliazkov, care a prezentat un raport privind realizările guvernului până în..

14.05.25 15:30 |

19% dintre bulgari susțin guvernul

La o sută de zile de la învestire, guvernul lui Rosen Zhelyazkov se bucură de aprobarea a 19,2% dintre cetățenii bulgari, în timp ce 66% dintre aceștia au o opinie negativă, potrivit datelor agenției de sondaje Myara. Atitudinea față de Parlament este..

25.04.25 10:30 |
Всички новини: днес | вчера

Горещи теми

Войната в Украйна