Comisia Electorală Centrală continuă numărătoarea voturilor. Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 2 octombrie trebuie comunicate cel târziu joi, 06 octombrie, însă acest lucru s-ar putea întâmpla mai devreme, a declarat reprezentantul Comisiei, Tsvetozar Tomov. Atunci va fi comunicată cu exactitate și prezența la vot. În zilele următoare se vor prelucra din nou procesele-verbale, după care se vor compara rezultatele obținute.
Conform datelor din acest moment, numărul celor care au votat este sub 2,5 milioane de persoane, ceea ce reprezintă cea mai slabă prezență la vot de la toate alegerile desfășurate din 1989 încoace.
Astăzi, Institutul Național de Statistică din Bulgaria a anunțat datele recensământului din 2021, conform căruia populația Bulgariei s-a micșorat cu 844 000 de locuitori. Anunțarea acestor cifre mai devreme, ar fi influențat desfășurarea alegerilor, în condițiile în care, a precizat Tsvetozar Tomov, repartizarea mandatelor electorale se face în baza rezultatelor obținute la ultima numărătoare a populației.GERB va oferi prime de Crăciun pentru pensionari în valoare de 120 de leva (61,36 euro), a declarat liderul partidului, Boiko Borisov, în marja ședinței parlamentului. Potrivit acestuia, fondurile pentru pensionari vor fi alocate din bugetul de stat...
„Podkrepa” începe o serie de acțiuni de protest în principalele administrații de stat din întreaga țară, relatează BGNES. Prima dintre acestea are loc astăzi, la prânz, în fața sediului central al Institutului Național de Statistică din Sofia și în fața..
Cu 128 de voturi „pentru”, majoritatea de guvernământ din Parlament, împreună cu trei deputați independenți, au respins veto-ul președintelui asupra Legii privind apărarea și forțele armate. Modificările extind posibilitățile de declarare a stării de..